Primavara biruise omaturile in acel sfarsit de martie al anului 1821. In Bucuresti, mugurii copacilor incepusera sa plesneasca, vestind biruinta vietii si mireasma viitoare a florilor. Aburii pamantului dezmortiti dupa inghetul iernii se ridicau deasupra acoperisurilor caselor si bisericilor ingramadite de-a lungul Dambovitei care curgea molcom intre malurile deja inverzite de iarba cea noua. Boierii cei mari ai Tarii Romanesti se adunasera la sfat in sala Divanului Domnesc. Erau acolo marele logofat Alecu Filipescu marele vornic Grigore Baleanu si marele vistier Iordache Slatineanu. In fruntea lor, purtand toiagul arhieresc cu maciulia batuta in pietre scumpe se afla Sfintia sa Dionisie Lupu mitropolitul. Langa ferestrele cele mari se gasea Doamna Elena vaduva de curand raposatului domn Alexandru Sutu insotita de jupanita Neaga, fiica de suflet a boierului Glogoveanu.
- V-am chemat astazi, boieri dumneavoastra, pentru a fi laolata atunci cand va veni slugerul Tudor din Vladimiri cu pandurii sai - spuse Sfintia sa mitropolitul, adresandu-se intregii adunari. Am instiintare ca a intrat in Bucuresti pe la poarta tabacilor si se indreapta spre Curtea Domneasca in fruntea oastei sale. Arnautii domnesti condusi de bimbasa Sava nu l-au putut opri, ba unii dintre ei chiar au trecut de partea sa. Ca vrem sau nu vrem,el este in clipa asta stapanul tarii.
- Eu cred ca nu trebuie sa dam ochi cu acest talharde drumul mare! spuse cu manie in glas marele vornic Baleanu, scotand din caftan un sul de hartie ingalbenita. Iata ce spunea acest stricator de legeacum doua luni, cand a pornit vapaia razmeritei: " Nici o pravila nu opreste pre om de a intampina raul cu rau! Sarpele care iti iese inainte,dai cu ciomagul de il lovesti ca sa-i iei viata, care de multe ori ni se primejduieste din muscatura lui. Dar pre balaurii care ne inghit de vii, capeteniile noastre, zic, atat cele bisericest, cat si cele politicesti, pana cand sa-i suferim a ne suge sangele din noi? Pana cand sa le fim robi?..". Cu un om care rosteste asemenea vorbe nu este cale de intelegere. Un astfel de om trebuie oprit si inlaturat cu toata strasnicia! incheie furios marele vornic.
- Usor de zis, dar greu de infaptuit acum, cand ne aflam la mana lui, cinstite vornice!- spuse cu glas impaciuitor mitropolitul. Mai bine sa ne pastram cumpatul si sa ne resemnam pana cand vom fi noi cei tari!
Si pe cand boierii se sfadeau care sa dea crezare mitropolitului si care vornicului,clopotele prinsera a bate cu putere, insotite de chiotele si uralele multimii. Numaidecat, boierii se indreptara catre ferestre, privind cu ingrijorare afara. Din coltul ei, jupanita Neaga isi lipi si ea fruntea de fereastra. Inima ii batea cu putere. Il cunoscuse pe slugerul Tudor pe cand era o codana nestiutoare in casa parintelui sau adoptiv,, boierul Gloveanu si ii cazuse drag inca de cand il vazuse prima data. Anii trecusera, ea ajunsese jupanita la Curtea Domneasca, dar dragostea ei nemarturisita ii ramasese adanc sadita in suflet. Simtea ca inima ii prinde aripi la gandulca avea sa il revada pe cel drag dupa atata vreme.
Usile cele mari ale salii se deschisera, lasand loc unui arnaut care striga cau glas speriat:
- Domniile voastre... slugerul Tudor Vladimirescu! Si pe cand boierii se dadaura un pas inapoi, um barbat vanjos, cu mustata si pletele castanii, intra in incapere, pasind masurat. Era imbracat intr-o dulama cu manecile rascroite. Pe cap purta o caciula inalta din blana neagra, tivita cu alb. Sabia lunga si incovoiata de le sold i se izbea in mers zanganind, de dalele de piatra. Il urmau catva panduri cu figuri incruntate.
- Ma inchin Preasfintiei tale si domniilor voastre, cinstiti boieri! rosti raspicat,dar binevoitor nou-venitul. Plecaciune Doamnei tarii! Bun gasit , jupanita Neaga! Ma bucur sa revad si obraze cunoscute! continua el zambind,zarindu-le langa fereastra pe vaduva fostului domn si pe insotitoarea sa. Mitropolitul ridica toiagul in semn de salut, boierii inclinara usor din cap, mormaind incruntati, Doamna ridica semeata barbia, arcuindu-si sprancenele, iar jupanita Neaga facu o reverenta cu obrajii imbujorati ai cu inima batand sa-i sparga pieptul.
- Iti uram bun venit, sugere Tudor!spuse sfintia sa Dionisie, venind in intampinarea capeteniei de panduri. Ma bucur ca avem prilejul de a ne vedea si de a vorbi impreuna. Stim cu totii greutatile prin care trece tara ramasa fara domn in aceasta primavara. Mai stim ca esti, prin forta imprejurarilor, stapan peste tara si peste lege, chiar daca noi suntem reprezentantii legiuiti ai puterii. Poate ca domnia ta vrei sa mergi pana la capat si sa te inscaunezi pe tronul care astazi se afla gol? Si, intorcandu-se pe jumatate, mitropolitul intinse mana spre jiltul domnesc aflat la celalat capat al salii.
Fara sa raspunda, Tudor se indrepta spre scaunul cel inalt.
Ajuns langa tron se opri si atinse cu mana bratul de lemn lustruit, cu bogate incrustatii, apoi se apleca si salta cuca domneasca de pe perna de catifea rosie a jiltului. Zabovi o clipa, intorcand caciula puterii pe toate partile si mangaind-o usor, supa care o puse inapoi si se intoarse spre boieri, rostind apasat:
- Nu pentru scaunul tarii m-am ridicat, ci pentru dobandirea drepturilor celor multi si napastuiti, pentru incetarea jafurilor si nedreptatilor de orice fel si pentru izbavirea tarii din jalnica star in care se afla!
- Atunci cale pe care ai ales-o domnia ta nu este cea buna! ii raspunse cu dojeana in glas mitropolitul. Ai calcat vechile randuieli si ti-ai atras dusmani puternici,atat dinauntru cat si dinafara, si te afli in primejdie de moarte!
- Inca mai inainte de a fi ridicat steagul spre a cere drepturile celor amarati, m-am imbracat in camasa mortii, Nu de moarte mi-e teama, ci de gandul de a nu putea infaptui toate cele pe care vreau sa le infaptuiesc! spuse Tudor incruntat si se indrepta spre oamenii sai. Privirea ii fu atrasa de una din draperiile de la ferestre, care se misca usor, cu toate ca in incapere nu se simtea nici-o adiere de vant. Dar pana sa intrebe asupra acestui lucru neobisnuit, jupanita Neaga se repezi din coltul sau si, apucandu-l cu amandoua mainile de umeri, se lipi strans de pieptul sau.
- Slugere Tudor- ii sopti ea- fereste-te! Esti inconjurat de dusmani, chiar aici in aceasta... Glasul ii fu curmat de o detunatura care se auzi din directia draperiei miscatoare. Slugerul o prinse in brate pe Neaga in clipa in care se prabusea. Unul dintre panduri se repezi la draperie si o trase cu putere in laturi, dand la ivel un arnaut care tinea in mana un pistol, inca fumegand. Indata ii smulse arma si il cetlui in franghii, cu mainile la spate. In sala se lasa o tacere de gheata. Tudor inghenunche, intinznd-o pe covor pe jupanita care avea camasa plina de sange.
- M-ai salvat cu pretul vietii tale , copila nevinovata! ii spuse cu durere, mangaindu-i obrazul palid. Neaga nu mai avea putere sa vorbeasca. Isi aduna toata vlaga care ii mai ramasese intr-un zambet firav, apoi ochii i se incetosara si mana care il strangea de brat ii cazu alaturi. Tudor di Vladimiri se ridica in picioare. Avea fata ca plumbul topit, iar privirea ii era ca jarul incins:
- Am venit la voi cu inima deschisa, iar voi m-ati primit cu viclenie,incercand sa ma ucideti miseleste. Jupanita Neaga e jertfa nevinovata a necredintei voastre. Ar trebui sa va omor pe toti si sa fac din pieile voastre opinci pentru pandurii mei. Il las insa pe bunul Dumnezeu sa va pedepseasca pentru marsavia voastra. Nu in acest cuib de vipere voi carmui pentru implinirea dreptatii celor obiditi, ci in mijlocul oamenilor mei, in tabara de pe dealul Cotrocenilor. Se apleca apoi si lund-o in brate pe feciara ce parea adormita, iesi din incapere fara sa priveasca inapoi. Dupa el iesira pandurii, imingandu-l pe ucigas cu mainile legate la spate. Boierul si mitropolitul priveau incremeniti, fara sa scoata un cuvant.
Pe perna de matase purpurie de pe jiltul domnesc caciula princiara ramasese rasturnata ca un vrajmas rapus din vremuri apuse.
Valentin Tanase
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu