BOUL SI VITELUL

Un bou ca toti boii, putin la simtire,
În zilele noastre de soarta-ajutat,
Si decît toti fratii mai cu osebire,
Dobîndi-n cireada un post însemnat.

—Un bou în post mare? —- Drept, cam ciudat vine,
Dar asta se-ntîmpla în orcare loc:
Decît multa minte, stiu ca e mai bine
Sa ai totdauna un dram de noroc.

Asa d-a vietei vesela schimbare,
Cum si de mîndrie boul stapînit,
Se credea ca este decît toti mai mare,
Ca cu dînsul nimeni nu e potrivit.

Vitelul atuncea, plin de bucurie,
Auzind ca unchiul s-a facut boier,
Ca are clai suma si livezi o mie:
„Ma duc — zise-ndata — nitel fîn sa-i cer.“

Far-a pierde vreme, vitelul porneste,
Ajunge la unchiu, cearca a intra;
Dar pe loc o sluga vine si-l opreste:
„Acum doarme — zice — nu-l poci supara.“

— „Acum doarme? ce fel! pentru-ntia data
Dupa-prînz sa doarma! Obiceiul lui
Era sa nu saza ziua niciodata;
Ast somn nu prea-mi place, si o sa i-o spui.“

— „Ba sa-ti cauti treaba, ca manînci trînteala;
S-a schimbat boierul, nu e cum îl stii;
Trebuie-nainte-i sa mergi cu sfiala,
Priimit în casa daca vrei sa fii.“

La o mojicie atîta de mare,
Vitelul raspunde ca va astepta;
Dar unchiu se scoala, pleaca la plimbare,
Pe lînga el trece, far-a se uita.

Cu mîhnire toate baiatul le vede,
Însa socoteste ca unchiu-a orbit;
Caci fara-ndoiala nu putea a crede
Ca buna lui ruda sa-l fi ocolit.

A doua zi iarasi, prea de dimineata,
Sa- gaseasca vreme, la dînsul veni:
O sluga, ce-afara îl vedea ca-ngheata,
Ca sa-i faca bine, de el pomeni.

„Boierule — zise — asteapta afara
Ruda dumitale, al doamnei vaci fiu.“
— „Cine? a mea ruda? Mergi de-l da pe scara.
N-am asfel de rude, si nici voi sa-l stiu. 

                                                                                          Grigore Alexandrescu

GREIERELE SI FURNICA

                        Petrecuse cu chitara

                        Toată vara.

                        Însă iată că-ntr-o zi

                        Când viforniţa porni,

                        Greierele se trezi

                        Fără muscă, fără râmă,

                        Fără umbră de fărâmă.

                        Ce să facă? Hai să ceară

                        La Furnică, pân’ la vară,

                        Niscai boabe de secară.

                        – „Pe cuvânt de lighioană,

                        Voi plăti cinstit cucoană,

                        Cu dobânzi, cu tot ce vrei!”

                        Dar Furnica, harnică,

                        Are un ponos al ei:

                        Nu-i din fire darnică

                        Şi-i răspunde cam răstit:

                        – Astă-vară ce-ai păţit?

                        – Dacă nu e cu bănat.

                        Zi şi noapte am cântat

                        Pentru mine, pentru toţi…

                        – „Joacă astăzi dacă poţi!”

                                                                               Jean de La Fontaine