BOUL SI VITELUL

Un bou ca toti boii, putin la simtire,
În zilele noastre de soarta-ajutat,
Si decît toti fratii mai cu osebire,
Dobîndi-n cireada un post însemnat.

—Un bou în post mare? —- Drept, cam ciudat vine,
Dar asta se-ntîmpla în orcare loc:
Decît multa minte, stiu ca e mai bine
Sa ai totdauna un dram de noroc.

Asa d-a vietei vesela schimbare,
Cum si de mîndrie boul stapînit,
Se credea ca este decît toti mai mare,
Ca cu dînsul nimeni nu e potrivit.

Vitelul atuncea, plin de bucurie,
Auzind ca unchiul s-a facut boier,
Ca are clai suma si livezi o mie:
„Ma duc — zise-ndata — nitel fîn sa-i cer.“

Far-a pierde vreme, vitelul porneste,
Ajunge la unchiu, cearca a intra;
Dar pe loc o sluga vine si-l opreste:
„Acum doarme — zice — nu-l poci supara.“

— „Acum doarme? ce fel! pentru-ntia data
Dupa-prînz sa doarma! Obiceiul lui
Era sa nu saza ziua niciodata;
Ast somn nu prea-mi place, si o sa i-o spui.“

— „Ba sa-ti cauti treaba, ca manînci trînteala;
S-a schimbat boierul, nu e cum îl stii;
Trebuie-nainte-i sa mergi cu sfiala,
Priimit în casa daca vrei sa fii.“

La o mojicie atîta de mare,
Vitelul raspunde ca va astepta;
Dar unchiu se scoala, pleaca la plimbare,
Pe lînga el trece, far-a se uita.

Cu mîhnire toate baiatul le vede,
Însa socoteste ca unchiu-a orbit;
Caci fara-ndoiala nu putea a crede
Ca buna lui ruda sa-l fi ocolit.

A doua zi iarasi, prea de dimineata,
Sa- gaseasca vreme, la dînsul veni:
O sluga, ce-afara îl vedea ca-ngheata,
Ca sa-i faca bine, de el pomeni.

„Boierule — zise — asteapta afara
Ruda dumitale, al doamnei vaci fiu.“
— „Cine? a mea ruda? Mergi de-l da pe scara.
N-am asfel de rude, si nici voi sa-l stiu. 

                                                                                          Grigore Alexandrescu

BALADA UNUI GREIER MIC

Peste dealuri zgribulite,
Peste ţarini zdrenţuite,
A venit aşa, deodată,
Toamna cea întunecată.

Lungă, slabă şi zăludă,
Botezând natura udă
C-un mănunchi de ciumafai, -
Când se scutură de ciudă,
Împrejurul ei departe
Risipeşte-n evantai
Ploi mărunte,
Frunze moarte,
Stropi de tină,
Guturai...

Şi cum vine de la munte,
Blestemând
Şi lăcrimând,
Toţi ciulinii de pe vale
Se pitesc prin văgăuni,
Iar măceşii de pe câmpuri
O întâmpină în cale
Cu grăbite plecăciuni...

Doar pe coastă, la urcuş,
Din căsuţa lui de humă
A ieşit un greieruş,
Negru, mic, muiat în tuş
Şi pe-aripi pudrat cu brumă:

- Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii
Înainte de Crăciun,
Că puteam şi eu s-adun
O grăunţă cât de mică,
Ca să nu cer împrumut
La vecina mea furnică,
Fi'ndcă nu-mi dă niciodată,
Şi-apoi umple lumea toată
Că m-am dus şi i-am cerut...

Dar de-acuş,
Zise el cu glas sfârşit
Ridicând un picioruş,
Dar de-acuş s-a isprăvit...
Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Tare-s mic şi necăjit!

                                                                                         George Toparceanu

GREIERELE SI FURNICA

                        Petrecuse cu chitara

                        Toată vara.

                        Însă iată că-ntr-o zi

                        Când viforniţa porni,

                        Greierele se trezi

                        Fără muscă, fără râmă,

                        Fără umbră de fărâmă.

                        Ce să facă? Hai să ceară

                        La Furnică, pân’ la vară,

                        Niscai boabe de secară.

                        – „Pe cuvânt de lighioană,

                        Voi plăti cinstit cucoană,

                        Cu dobânzi, cu tot ce vrei!”

                        Dar Furnica, harnică,

                        Are un ponos al ei:

                        Nu-i din fire darnică

                        Şi-i răspunde cam răstit:

                        – Astă-vară ce-ai păţit?

                        – Dacă nu e cu bănat.

                        Zi şi noapte am cântat

                        Pentru mine, pentru toţi…

                        – „Joacă astăzi dacă poţi!”

                                                                               Jean de La Fontaine

GANDACELUL

                        – De ce m-ai prins în pumnul tău,

                        Copil frumos, tu nu ştii oare

                        Că-s mic şi eu şi că mă doare

                        De ce mă strângi aşa de rău?

                        Copil ca tine sunt şi eu,

                        Şi-mi place să mă joc şi mie,

                        Şi milă trebuie să-ţi fie

                        De spaima şi de plânsul meu!

                        De ce să vrei să mă omori?

                        Că am şi eu părinţi ca tine,

                        Şi-ar plânge mama după mine,

                        Şi-ar plânge bietele surori,

                        Şi-ar plânge tata mult de tot

                        Căci am trăit abia trei zile,

                        Îndură-te de ei, copile,

                        Şi lasă-mă, că nu mai pot!

                        Aşa plângea un gândăcel

                        În pumnul ce-l strângea să-l rupă

                        Şi l-a deschis copilul după

                        Ce n-a mai fost nimic din el!

                        A încercat să-l mai învie

                        Suflându-i aripile-n vânt,

                        Dar a căzut în ţărnă frânt

                        Şi-nţepenit pentru vecie!

                        Scârbit de fapta ta cea rea,

                        Degeaba plângi acum, copile,

                        Ci du-te-n casă-acum şi zi-le

                        Părinţilor isprava ta.

                        Şi zi-le că de-acum ai vrea

                        Să ocroteşti cu bunătate,

                        În cale-ţi, orice vietate,

                        Oricât de făr-de-nsemnatate

                        Şi-oricât de mică ar fi ea!

                                                                                                 Elena Farago

ZDREANTA

 L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă
Cel cu ochii de faianţă?
E un câine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos,
Parcă-i strâns din petice
Ca să-1 tot împiedice
Ferfeniţele-i atârnă
Şi pe ochi, pe nara cârnă,
Şi se-ncurcă şi descurcă,
Parcă-i scos din câlţi de furcă.

Are însă o ureche
De pungaş, fără pereche.
Dă târcoale la coteţ,
Ciufulit şi-aşa lăieţ,
Aşteptând un ceas şi două
O găină să se ouă,
Cate cântă cotcodace,
Proaspăt oul când şi-1 face

De când e-n gospodărie
Multe a-nvăţat şi ştie
Şi, pe brânci, târâş, grăpiş
Se strecoară pe furiş.
Pune laba, ia cu botul
Şi-nghite oul cu totul.

-Unde-i oul? a-ntrebat
Gospodina. „-L-a mâncat!”
– Stai niţel, că te dezvăţ
Fără mătură şi băţ
Te învaţă mama minte!
Şi i-a dat un ou fierbinte
Dar de cum l-a îmbucat
Zdreanţă l-a şi lepădat
Şi-a-njurat cu un lătrat.

Când se uită la găină
Cu culcuşul lui, vecină,
Zice Zdreanţă-n gândul lui
S-a făcut a dracului!

                                                                                                Vasile Alecsandri

BABA CLOANTA

Baba cloanta cotoroanta
Rontaind ea roanta, roanta
Dintii-i cad. Ii ia taraboanta
Si ii duce la tocila
Sa mai dea pe ei c-o pila.
Baba cloanta, ce copila!
Mai asculta de parinti
Daca vrei in gura dinti!
Nu mai roade cremenea
Si-alte pietre-asemenea!