Un bou ca toti boii, putin la simtire,
În zilele noastre de soarta-ajutat,
Si decît toti fratii mai cu osebire,
Dobîndi-n cireada un post însemnat.
—Un bou în post mare? —- Drept, cam ciudat vine,
Dar asta se-ntîmpla în orcare loc:
Decît multa minte, stiu ca e mai bine
Sa ai totdauna un dram de noroc.
Asa d-a vietei vesela schimbare,
Cum si de mîndrie boul stapînit,
Se credea ca este decît toti mai mare,
Ca cu dînsul nimeni nu e potrivit.
Vitelul atuncea, plin de bucurie,
Auzind ca unchiul s-a facut boier,
Ca are clai suma si livezi o mie:
„Ma duc — zise-ndata — nitel fîn sa-i cer.“
Far-a pierde vreme, vitelul porneste,
Ajunge la unchiu, cearca a intra;
Dar pe loc o sluga vine si-l opreste:
„Acum doarme — zice — nu-l poci supara.“
— „Acum doarme? ce fel! pentru-ntia data
Dupa-prînz sa doarma! Obiceiul lui
Era sa nu saza ziua niciodata;
Ast somn nu prea-mi place, si o sa i-o spui.“
— „Ba sa-ti cauti treaba, ca manînci trînteala;
S-a schimbat boierul, nu e cum îl stii;
Trebuie-nainte-i sa mergi cu sfiala,
Priimit în casa daca vrei sa fii.“
La o mojicie atîta de mare,
Vitelul raspunde ca va astepta;
Dar unchiu se scoala, pleaca la plimbare,
Pe lînga el trece, far-a se uita.
Cu mîhnire toate baiatul le vede,
Însa socoteste ca unchiu-a orbit;
Caci fara-ndoiala nu putea a crede
Ca buna lui ruda sa-l fi ocolit.
A doua zi iarasi, prea de dimineata,
Sa- gaseasca vreme, la dînsul veni:
O sluga, ce-afara îl vedea ca-ngheata,
Ca sa-i faca bine, de el pomeni.
„Boierule — zise — asteapta afara
Ruda dumitale, al doamnei vaci fiu.“
— „Cine? a mea ruda? Mergi de-l da pe scara.
N-am asfel de rude, si nici voi sa-l stiu.
Grigore Alexandrescu
miercuri, 10 ianuarie 2018
BALADA UNUI GREIER MIC
Peste dealuri zgribulite,
Peste ţarini zdrenţuite,
A venit aşa, deodată,
Toamna cea întunecată.
Lungă, slabă şi zăludă,
Botezând natura udă
C-un mănunchi de ciumafai, -
Când se scutură de ciudă,
Împrejurul ei departe
Risipeşte-n evantai
Ploi mărunte,
Frunze moarte,
Stropi de tină,
Guturai...
Şi cum vine de la munte,
Blestemând
Şi lăcrimând,
Toţi ciulinii de pe vale
Se pitesc prin văgăuni,
Iar măceşii de pe câmpuri
O întâmpină în cale
Cu grăbite plecăciuni...
Doar pe coastă, la urcuş,
Din căsuţa lui de humă
A ieşit un greieruş,
Negru, mic, muiat în tuş
Şi pe-aripi pudrat cu brumă:
- Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii
Înainte de Crăciun,
Că puteam şi eu s-adun
O grăunţă cât de mică,
Ca să nu cer împrumut
La vecina mea furnică,
Fi'ndcă nu-mi dă niciodată,
Şi-apoi umple lumea toată
Că m-am dus şi i-am cerut...
Dar de-acuş,
Zise el cu glas sfârşit
Ridicând un picioruş,
Dar de-acuş s-a isprăvit...
Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Tare-s mic şi necăjit!
George Toparceanu
GREIERELE SI FURNICA
Petrecuse cu chitara
Toată vara.
Însă iată că-ntr-o zi
Când viforniţa porni,
Greierele se trezi
Fără muscă, fără râmă,
Fără umbră de fărâmă.
Ce să facă? Hai să ceară
La Furnică, pân’ la vară,
Niscai boabe de secară.
– „Pe cuvânt de lighioană,
Voi plăti cinstit cucoană,
Cu dobânzi, cu tot ce vrei!”
Dar Furnica, harnică,
Are un ponos al ei:
Nu-i din fire darnică
Şi-i răspunde cam răstit:
– Astă-vară ce-ai păţit?
– Dacă nu e cu bănat.
Zi şi noapte am cântat
Pentru mine, pentru toţi…
– „Joacă astăzi dacă poţi!”
Jean de La Fontaine
GANDACELUL
– De ce m-ai prins în pumnul tău,
Copil frumos, tu nu ştii oare
Că-s mic şi eu şi că mă doare
De ce mă strângi aşa de rău?
Copil ca tine sunt şi eu,
Şi-mi place să mă joc şi mie,
Şi milă trebuie să-ţi fie
De spaima şi de plânsul meu!
De ce să vrei să mă omori?
Că am şi eu părinţi ca tine,
Şi-ar plânge mama după mine,
Şi-ar plânge bietele surori,
Şi-ar plânge tata mult de tot
Căci am trăit abia trei zile,
Îndură-te de ei, copile,
Şi lasă-mă, că nu mai pot!
Aşa plângea un gândăcel
În pumnul ce-l strângea să-l rupă
Şi l-a deschis copilul după
Ce n-a mai fost nimic din el!
A încercat să-l mai învie
Suflându-i aripile-n vânt,
Dar a căzut în ţărnă frânt
Şi-nţepenit pentru vecie!
Scârbit de fapta ta cea rea,
Degeaba plângi acum, copile,
Ci du-te-n casă-acum şi zi-le
Părinţilor isprava ta.
Şi zi-le că de-acum ai vrea
Să ocroteşti cu bunătate,
În cale-ţi, orice vietate,
Oricât de făr-de-nsemnatate
Şi-oricât de mică ar fi ea!
Elena Farago
ZDREANTA
L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă
Cel cu ochii de faianţă?
E un câine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos,
Parcă-i strâns din petice
Ca să-1 tot împiedice
Ferfeniţele-i atârnă
Şi pe ochi, pe nara cârnă,
Şi se-ncurcă şi descurcă,
Parcă-i scos din câlţi de furcă.
Cel cu ochii de faianţă?
E un câine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos,
Parcă-i strâns din petice
Ca să-1 tot împiedice
Ferfeniţele-i atârnă
Şi pe ochi, pe nara cârnă,
Şi se-ncurcă şi descurcă,
Parcă-i scos din câlţi de furcă.
Are însă o ureche
De pungaş, fără pereche.
Dă târcoale la coteţ,
Ciufulit şi-aşa lăieţ,
Aşteptând un ceas şi două
O găină să se ouă,
Cate cântă cotcodace,
Proaspăt oul când şi-1 face
De pungaş, fără pereche.
Dă târcoale la coteţ,
Ciufulit şi-aşa lăieţ,
Aşteptând un ceas şi două
O găină să se ouă,
Cate cântă cotcodace,
Proaspăt oul când şi-1 face
De când e-n gospodărie
Multe a-nvăţat şi ştie
Şi, pe brânci, târâş, grăpiş
Se strecoară pe furiş.
Pune laba, ia cu botul
Şi-nghite oul cu totul.
Multe a-nvăţat şi ştie
Şi, pe brânci, târâş, grăpiş
Se strecoară pe furiş.
Pune laba, ia cu botul
Şi-nghite oul cu totul.
-Unde-i oul? a-ntrebat
Gospodina. „-L-a mâncat!”
– Stai niţel, că te dezvăţ
Fără mătură şi băţ
Te învaţă mama minte!
Şi i-a dat un ou fierbinte
Dar de cum l-a îmbucat
Zdreanţă l-a şi lepădat
Şi-a-njurat cu un lătrat.
Gospodina. „-L-a mâncat!”
– Stai niţel, că te dezvăţ
Fără mătură şi băţ
Te învaţă mama minte!
Şi i-a dat un ou fierbinte
Dar de cum l-a îmbucat
Zdreanţă l-a şi lepădat
Şi-a-njurat cu un lătrat.
Când se uită la găină
Cu culcuşul lui, vecină,
Zice Zdreanţă-n gândul lui
S-a făcut a dracului!
Cu culcuşul lui, vecină,
Zice Zdreanţă-n gândul lui
S-a făcut a dracului!
Vasile Alecsandri
BABA CLOANTA
Baba cloanta cotoroanta
Rontaind ea roanta, roanta
Dintii-i cad. Ii ia taraboanta
Si ii duce la tocila
Sa mai dea pe ei c-o pila.
Baba cloanta, ce copila!
Mai asculta de parinti
Daca vrei in gura dinti!
Nu mai roade cremenea
Si-alte pietre-asemenea!
Rontaind ea roanta, roanta
Dintii-i cad. Ii ia taraboanta
Si ii duce la tocila
Sa mai dea pe ei c-o pila.
Baba cloanta, ce copila!
Mai asculta de parinti
Daca vrei in gura dinti!
Nu mai roade cremenea
Si-alte pietre-asemenea!
duminică, 7 ianuarie 2018
CAMASA MORTII
Primavara biruise omaturile in acel sfarsit de martie al anului 1821. In Bucuresti, mugurii copacilor incepusera sa plesneasca, vestind biruinta vietii si mireasma viitoare a florilor. Aburii pamantului dezmortiti dupa inghetul iernii se ridicau deasupra acoperisurilor caselor si bisericilor ingramadite de-a lungul Dambovitei care curgea molcom intre malurile deja inverzite de iarba cea noua. Boierii cei mari ai Tarii Romanesti se adunasera la sfat in sala Divanului Domnesc. Erau acolo marele logofat Alecu Filipescu marele vornic Grigore Baleanu si marele vistier Iordache Slatineanu. In fruntea lor, purtand toiagul arhieresc cu maciulia batuta in pietre scumpe se afla Sfintia sa Dionisie Lupu mitropolitul. Langa ferestrele cele mari se gasea Doamna Elena vaduva de curand raposatului domn Alexandru Sutu insotita de jupanita Neaga, fiica de suflet a boierului Glogoveanu.
- V-am chemat astazi, boieri dumneavoastra, pentru a fi laolata atunci cand va veni slugerul Tudor din Vladimiri cu pandurii sai - spuse Sfintia sa mitropolitul, adresandu-se intregii adunari. Am instiintare ca a intrat in Bucuresti pe la poarta tabacilor si se indreapta spre Curtea Domneasca in fruntea oastei sale. Arnautii domnesti condusi de bimbasa Sava nu l-au putut opri, ba unii dintre ei chiar au trecut de partea sa. Ca vrem sau nu vrem,el este in clipa asta stapanul tarii.
- Eu cred ca nu trebuie sa dam ochi cu acest talharde drumul mare! spuse cu manie in glas marele vornic Baleanu, scotand din caftan un sul de hartie ingalbenita. Iata ce spunea acest stricator de legeacum doua luni, cand a pornit vapaia razmeritei: " Nici o pravila nu opreste pre om de a intampina raul cu rau! Sarpele care iti iese inainte,dai cu ciomagul de il lovesti ca sa-i iei viata, care de multe ori ni se primejduieste din muscatura lui. Dar pre balaurii care ne inghit de vii, capeteniile noastre, zic, atat cele bisericest, cat si cele politicesti, pana cand sa-i suferim a ne suge sangele din noi? Pana cand sa le fim robi?..". Cu un om care rosteste asemenea vorbe nu este cale de intelegere. Un astfel de om trebuie oprit si inlaturat cu toata strasnicia! incheie furios marele vornic.
- Usor de zis, dar greu de infaptuit acum, cand ne aflam la mana lui, cinstite vornice!- spuse cu glas impaciuitor mitropolitul. Mai bine sa ne pastram cumpatul si sa ne resemnam pana cand vom fi noi cei tari!
Si pe cand boierii se sfadeau care sa dea crezare mitropolitului si care vornicului,clopotele prinsera a bate cu putere, insotite de chiotele si uralele multimii. Numaidecat, boierii se indreptara catre ferestre, privind cu ingrijorare afara. Din coltul ei, jupanita Neaga isi lipi si ea fruntea de fereastra. Inima ii batea cu putere. Il cunoscuse pe slugerul Tudor pe cand era o codana nestiutoare in casa parintelui sau adoptiv,, boierul Gloveanu si ii cazuse drag inca de cand il vazuse prima data. Anii trecusera, ea ajunsese jupanita la Curtea Domneasca, dar dragostea ei nemarturisita ii ramasese adanc sadita in suflet. Simtea ca inima ii prinde aripi la gandulca avea sa il revada pe cel drag dupa atata vreme.
Usile cele mari ale salii se deschisera, lasand loc unui arnaut care striga cau glas speriat:
- Domniile voastre... slugerul Tudor Vladimirescu! Si pe cand boierii se dadaura un pas inapoi, um barbat vanjos, cu mustata si pletele castanii, intra in incapere, pasind masurat. Era imbracat intr-o dulama cu manecile rascroite. Pe cap purta o caciula inalta din blana neagra, tivita cu alb. Sabia lunga si incovoiata de le sold i se izbea in mers zanganind, de dalele de piatra. Il urmau catva panduri cu figuri incruntate.
- Ma inchin Preasfintiei tale si domniilor voastre, cinstiti boieri! rosti raspicat,dar binevoitor nou-venitul. Plecaciune Doamnei tarii! Bun gasit , jupanita Neaga! Ma bucur sa revad si obraze cunoscute! continua el zambind,zarindu-le langa fereastra pe vaduva fostului domn si pe insotitoarea sa. Mitropolitul ridica toiagul in semn de salut, boierii inclinara usor din cap, mormaind incruntati, Doamna ridica semeata barbia, arcuindu-si sprancenele, iar jupanita Neaga facu o reverenta cu obrajii imbujorati ai cu inima batand sa-i sparga pieptul.
- Iti uram bun venit, sugere Tudor!spuse sfintia sa Dionisie, venind in intampinarea capeteniei de panduri. Ma bucur ca avem prilejul de a ne vedea si de a vorbi impreuna. Stim cu totii greutatile prin care trece tara ramasa fara domn in aceasta primavara. Mai stim ca esti, prin forta imprejurarilor, stapan peste tara si peste lege, chiar daca noi suntem reprezentantii legiuiti ai puterii. Poate ca domnia ta vrei sa mergi pana la capat si sa te inscaunezi pe tronul care astazi se afla gol? Si, intorcandu-se pe jumatate, mitropolitul intinse mana spre jiltul domnesc aflat la celalat capat al salii.
Fara sa raspunda, Tudor se indrepta spre scaunul cel inalt.
Ajuns langa tron se opri si atinse cu mana bratul de lemn lustruit, cu bogate incrustatii, apoi se apleca si salta cuca domneasca de pe perna de catifea rosie a jiltului. Zabovi o clipa, intorcand caciula puterii pe toate partile si mangaind-o usor, supa care o puse inapoi si se intoarse spre boieri, rostind apasat:
- Nu pentru scaunul tarii m-am ridicat, ci pentru dobandirea drepturilor celor multi si napastuiti, pentru incetarea jafurilor si nedreptatilor de orice fel si pentru izbavirea tarii din jalnica star in care se afla!
- Atunci cale pe care ai ales-o domnia ta nu este cea buna! ii raspunse cu dojeana in glas mitropolitul. Ai calcat vechile randuieli si ti-ai atras dusmani puternici,atat dinauntru cat si dinafara, si te afli in primejdie de moarte!
- Inca mai inainte de a fi ridicat steagul spre a cere drepturile celor amarati, m-am imbracat in camasa mortii, Nu de moarte mi-e teama, ci de gandul de a nu putea infaptui toate cele pe care vreau sa le infaptuiesc! spuse Tudor incruntat si se indrepta spre oamenii sai. Privirea ii fu atrasa de una din draperiile de la ferestre, care se misca usor, cu toate ca in incapere nu se simtea nici-o adiere de vant. Dar pana sa intrebe asupra acestui lucru neobisnuit, jupanita Neaga se repezi din coltul sau si, apucandu-l cu amandoua mainile de umeri, se lipi strans de pieptul sau.
- Slugere Tudor- ii sopti ea- fereste-te! Esti inconjurat de dusmani, chiar aici in aceasta... Glasul ii fu curmat de o detunatura care se auzi din directia draperiei miscatoare. Slugerul o prinse in brate pe Neaga in clipa in care se prabusea. Unul dintre panduri se repezi la draperie si o trase cu putere in laturi, dand la ivel un arnaut care tinea in mana un pistol, inca fumegand. Indata ii smulse arma si il cetlui in franghii, cu mainile la spate. In sala se lasa o tacere de gheata. Tudor inghenunche, intinznd-o pe covor pe jupanita care avea camasa plina de sange.
- M-ai salvat cu pretul vietii tale , copila nevinovata! ii spuse cu durere, mangaindu-i obrazul palid. Neaga nu mai avea putere sa vorbeasca. Isi aduna toata vlaga care ii mai ramasese intr-un zambet firav, apoi ochii i se incetosara si mana care il strangea de brat ii cazu alaturi. Tudor di Vladimiri se ridica in picioare. Avea fata ca plumbul topit, iar privirea ii era ca jarul incins:
- Am venit la voi cu inima deschisa, iar voi m-ati primit cu viclenie,incercand sa ma ucideti miseleste. Jupanita Neaga e jertfa nevinovata a necredintei voastre. Ar trebui sa va omor pe toti si sa fac din pieile voastre opinci pentru pandurii mei. Il las insa pe bunul Dumnezeu sa va pedepseasca pentru marsavia voastra. Nu in acest cuib de vipere voi carmui pentru implinirea dreptatii celor obiditi, ci in mijlocul oamenilor mei, in tabara de pe dealul Cotrocenilor. Se apleca apoi si lund-o in brate pe feciara ce parea adormita, iesi din incapere fara sa priveasca inapoi. Dupa el iesira pandurii, imingandu-l pe ucigas cu mainile legate la spate. Boierul si mitropolitul priveau incremeniti, fara sa scoata un cuvant.
Pe perna de matase purpurie de pe jiltul domnesc caciula princiara ramasese rasturnata ca un vrajmas rapus din vremuri apuse.
Valentin Tanase
- V-am chemat astazi, boieri dumneavoastra, pentru a fi laolata atunci cand va veni slugerul Tudor din Vladimiri cu pandurii sai - spuse Sfintia sa mitropolitul, adresandu-se intregii adunari. Am instiintare ca a intrat in Bucuresti pe la poarta tabacilor si se indreapta spre Curtea Domneasca in fruntea oastei sale. Arnautii domnesti condusi de bimbasa Sava nu l-au putut opri, ba unii dintre ei chiar au trecut de partea sa. Ca vrem sau nu vrem,el este in clipa asta stapanul tarii.
- Eu cred ca nu trebuie sa dam ochi cu acest talharde drumul mare! spuse cu manie in glas marele vornic Baleanu, scotand din caftan un sul de hartie ingalbenita. Iata ce spunea acest stricator de legeacum doua luni, cand a pornit vapaia razmeritei: " Nici o pravila nu opreste pre om de a intampina raul cu rau! Sarpele care iti iese inainte,dai cu ciomagul de il lovesti ca sa-i iei viata, care de multe ori ni se primejduieste din muscatura lui. Dar pre balaurii care ne inghit de vii, capeteniile noastre, zic, atat cele bisericest, cat si cele politicesti, pana cand sa-i suferim a ne suge sangele din noi? Pana cand sa le fim robi?..". Cu un om care rosteste asemenea vorbe nu este cale de intelegere. Un astfel de om trebuie oprit si inlaturat cu toata strasnicia! incheie furios marele vornic.
- Usor de zis, dar greu de infaptuit acum, cand ne aflam la mana lui, cinstite vornice!- spuse cu glas impaciuitor mitropolitul. Mai bine sa ne pastram cumpatul si sa ne resemnam pana cand vom fi noi cei tari!
Si pe cand boierii se sfadeau care sa dea crezare mitropolitului si care vornicului,clopotele prinsera a bate cu putere, insotite de chiotele si uralele multimii. Numaidecat, boierii se indreptara catre ferestre, privind cu ingrijorare afara. Din coltul ei, jupanita Neaga isi lipi si ea fruntea de fereastra. Inima ii batea cu putere. Il cunoscuse pe slugerul Tudor pe cand era o codana nestiutoare in casa parintelui sau adoptiv,, boierul Gloveanu si ii cazuse drag inca de cand il vazuse prima data. Anii trecusera, ea ajunsese jupanita la Curtea Domneasca, dar dragostea ei nemarturisita ii ramasese adanc sadita in suflet. Simtea ca inima ii prinde aripi la gandulca avea sa il revada pe cel drag dupa atata vreme.
Usile cele mari ale salii se deschisera, lasand loc unui arnaut care striga cau glas speriat:
- Domniile voastre... slugerul Tudor Vladimirescu! Si pe cand boierii se dadaura un pas inapoi, um barbat vanjos, cu mustata si pletele castanii, intra in incapere, pasind masurat. Era imbracat intr-o dulama cu manecile rascroite. Pe cap purta o caciula inalta din blana neagra, tivita cu alb. Sabia lunga si incovoiata de le sold i se izbea in mers zanganind, de dalele de piatra. Il urmau catva panduri cu figuri incruntate.
- Ma inchin Preasfintiei tale si domniilor voastre, cinstiti boieri! rosti raspicat,dar binevoitor nou-venitul. Plecaciune Doamnei tarii! Bun gasit , jupanita Neaga! Ma bucur sa revad si obraze cunoscute! continua el zambind,zarindu-le langa fereastra pe vaduva fostului domn si pe insotitoarea sa. Mitropolitul ridica toiagul in semn de salut, boierii inclinara usor din cap, mormaind incruntati, Doamna ridica semeata barbia, arcuindu-si sprancenele, iar jupanita Neaga facu o reverenta cu obrajii imbujorati ai cu inima batand sa-i sparga pieptul.
- Iti uram bun venit, sugere Tudor!spuse sfintia sa Dionisie, venind in intampinarea capeteniei de panduri. Ma bucur ca avem prilejul de a ne vedea si de a vorbi impreuna. Stim cu totii greutatile prin care trece tara ramasa fara domn in aceasta primavara. Mai stim ca esti, prin forta imprejurarilor, stapan peste tara si peste lege, chiar daca noi suntem reprezentantii legiuiti ai puterii. Poate ca domnia ta vrei sa mergi pana la capat si sa te inscaunezi pe tronul care astazi se afla gol? Si, intorcandu-se pe jumatate, mitropolitul intinse mana spre jiltul domnesc aflat la celalat capat al salii.
Fara sa raspunda, Tudor se indrepta spre scaunul cel inalt.
Ajuns langa tron se opri si atinse cu mana bratul de lemn lustruit, cu bogate incrustatii, apoi se apleca si salta cuca domneasca de pe perna de catifea rosie a jiltului. Zabovi o clipa, intorcand caciula puterii pe toate partile si mangaind-o usor, supa care o puse inapoi si se intoarse spre boieri, rostind apasat:
- Nu pentru scaunul tarii m-am ridicat, ci pentru dobandirea drepturilor celor multi si napastuiti, pentru incetarea jafurilor si nedreptatilor de orice fel si pentru izbavirea tarii din jalnica star in care se afla!
- Atunci cale pe care ai ales-o domnia ta nu este cea buna! ii raspunse cu dojeana in glas mitropolitul. Ai calcat vechile randuieli si ti-ai atras dusmani puternici,atat dinauntru cat si dinafara, si te afli in primejdie de moarte!
- Inca mai inainte de a fi ridicat steagul spre a cere drepturile celor amarati, m-am imbracat in camasa mortii, Nu de moarte mi-e teama, ci de gandul de a nu putea infaptui toate cele pe care vreau sa le infaptuiesc! spuse Tudor incruntat si se indrepta spre oamenii sai. Privirea ii fu atrasa de una din draperiile de la ferestre, care se misca usor, cu toate ca in incapere nu se simtea nici-o adiere de vant. Dar pana sa intrebe asupra acestui lucru neobisnuit, jupanita Neaga se repezi din coltul sau si, apucandu-l cu amandoua mainile de umeri, se lipi strans de pieptul sau.
- Slugere Tudor- ii sopti ea- fereste-te! Esti inconjurat de dusmani, chiar aici in aceasta... Glasul ii fu curmat de o detunatura care se auzi din directia draperiei miscatoare. Slugerul o prinse in brate pe Neaga in clipa in care se prabusea. Unul dintre panduri se repezi la draperie si o trase cu putere in laturi, dand la ivel un arnaut care tinea in mana un pistol, inca fumegand. Indata ii smulse arma si il cetlui in franghii, cu mainile la spate. In sala se lasa o tacere de gheata. Tudor inghenunche, intinznd-o pe covor pe jupanita care avea camasa plina de sange.
- M-ai salvat cu pretul vietii tale , copila nevinovata! ii spuse cu durere, mangaindu-i obrazul palid. Neaga nu mai avea putere sa vorbeasca. Isi aduna toata vlaga care ii mai ramasese intr-un zambet firav, apoi ochii i se incetosara si mana care il strangea de brat ii cazu alaturi. Tudor di Vladimiri se ridica in picioare. Avea fata ca plumbul topit, iar privirea ii era ca jarul incins:
- Am venit la voi cu inima deschisa, iar voi m-ati primit cu viclenie,incercand sa ma ucideti miseleste. Jupanita Neaga e jertfa nevinovata a necredintei voastre. Ar trebui sa va omor pe toti si sa fac din pieile voastre opinci pentru pandurii mei. Il las insa pe bunul Dumnezeu sa va pedepseasca pentru marsavia voastra. Nu in acest cuib de vipere voi carmui pentru implinirea dreptatii celor obiditi, ci in mijlocul oamenilor mei, in tabara de pe dealul Cotrocenilor. Se apleca apoi si lund-o in brate pe feciara ce parea adormita, iesi din incapere fara sa priveasca inapoi. Dupa el iesira pandurii, imingandu-l pe ucigas cu mainile legate la spate. Boierul si mitropolitul priveau incremeniti, fara sa scoata un cuvant.
Pe perna de matase purpurie de pe jiltul domnesc caciula princiara ramasese rasturnata ca un vrajmas rapus din vremuri apuse.
Valentin Tanase
Abonați-vă la:
Postări (Atom)